vineri , 20 iulie 2018, 20:43
Home / Local / Actualitate / Certificat de înmatriculare fals depistat la Albiţa

Certificat de înmatriculare fals depistat la Albiţa

index
Poliţiştii de frontieră vasluieni efectuează cercetări în cazul unui bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de înmatriculare fals pentru autovehiculul pe care îl conducea.

În data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 13.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, pentru efectuarea formalităţilor necesare intrării din ţară, Anatolie T., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 41 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format din microbuz şi remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control pentru microbuzul în cauză, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, acesta fiind fals total.
Cu privire la cele constatate, Anatolie T. a declarat că în urmă cu trei săptămâni a pierdut certificatul de înmatriculare al microbuzului şi că documentul prezentat la control l-a procurat prin intermediul unui cetăţean din R. Moldova care a pretins că în schimbul sumei de 100 de euro îl poate ajuta să obţină cerificatul de înmatriculare într-un timp mai scurt. De asemenea, acesta a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că certificatul de înmatriculare prezentat la control este fals sau falsificat.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Sezonul intoxicaților la Vaslui

Inconștiența oamenilor îi pune deseori în pericol și îi duce chiar la un pas de …

Tot ce trebuie sa stiti despre ucenicia la locul de munca

Ucenicia reprezintă formarea profesională realizată la locul de muncă în baza unui contract de ucenicie, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *