duminică , 25 februarie 2018, 19:20
Home / Local / Actualitate / Festivalul Fanfarelor, la Vaslui

Festivalul Fanfarelor, la Vaslui

hqdefault
Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Fanfarelor va avea loc în Parcul din Vaslui duminică, 30 octombrie, începând cu ora 12. Evenimentul, organizat de Consiliul Judeţean, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT), adună 10 formaţii din judeţ, plus alte patru de copii (Fâstâci, Bălteni, Rotaria şi Zorleni), care nu vor intra în concurs.
Invitate de onoare sunt Fanfara de la Valea Mare-Ivăneşti, câştigătoarea marelui trofeu de la ediţia de anul trecut, Fanfara “Bârlădeanca” şi Fanfara din Chetriş – Iaşi. Organizatorii mai sunt în tratative cu încă o fanfară de la Suceava.
Reprezentanţii Centrului Creaţiei Populare se aşteaptă ca şi în acest an festivalul să adune sute de iubitori ai muzicii de promenadă, dornici să vadă şi parada instrumentiştilor, care va porni din Centrul Civic, începând cu ora 11.
“Readucem în atenţia publicului local formaţiile de fanfară, prin acest festival de tradiţie în judeţul nostru. Este, dacă putem spune, o întâmpinare a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Iarnă. Sper ca vasluienii să fie receptivi şi la acest gen muzical şi să participe în număr cât mai mare. În caz de vreme nefavorabilă, festivalul va fi mutat în incinta Casei de Cultură”, a declarat Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui.
La ediţia din acest an, marele trofeu va fi premiat cu 1.500 lei, premiul I-1.200 lei, premiul II-1.000 lei, premiul III-800 lei. Organizatorii vor mai acorda încă şase menţiuni a câte 500 lei. Anul acesta va fi desemnat şi cel mai bun instrumentistic, care va fi primi un clarinet. Acelaşi instrument va fi atribuit şi fiecărei fanfare de copii.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Acțiuni ale jandarmilor vasluieni

Pe timpul derulării unei acţiuni punctuale pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional, …

Mărțișoarele au avut lipici la Târgul de Primăvară

Cea de-a zecea ediţie a Târgului de primăvară de la Vaslui s-a bucurat de un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *