sâmbătă , 15 decembrie 2018, 09:50
Home / Local / Actualitate / Veşmântul Sfintei Parascheva, spre închinarea credincioşilor din Rateşu Cuzei

Veşmântul Sfintei Parascheva, spre închinarea credincioşilor din Rateşu Cuzei

vesmant_cuvioasa
În ajunul sărbătorii Sfintei Parascheva, enoriaşii din localitatea Rateşu Cuzei – Rebricea, vor avea prilejul să se închine la racla ce va adăposti un veşmânt ce a acoperit pentru o vreme sfintele moaşte ale celei Multmilostive. Acest dar vine după mulţi ani în care, la iniţiativa preotului paroh Bogdan Luca, la Rateşu Cuzei Sfânta Parascheva a fost cinstită în mod deosebit prin rugăciune. Veşmântul a fost oferit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prin binecuvântarea oferită de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor.
“În anul 2011, am fost numit în postul de preot paroh al Parohiei Tatomireşti, Protopopiatul Vaslui. După anii în care am slujit strana Catedralei Mitropolitane din Iaşi şi am avut parte de bucuria prezenţei Sfintei Parascheva, am primit iarăşi binecuvântarea ei protectivă. M-am rugat să dobândim un veşmânt de-al Sfintei, pentru încurajarea credincioşilor în faţa încercărilor contemporane. Preasfinţitul Corneliu ne-a acordat blagoslovenia şi ne-a ajutat în demersul necesar dobândirii acestei mari binecuvântări din partea lui Dumnezeu. Astfel, prin mâinile Înaltpreasfinţitului Teofan, ni s-a oferit un veşmânt care a acoperit pentru o perioadă moaştele Sfintei Parascheva. Acest dar a venit în apropierea hramului Sfintei Parascheva, ceea ce vădeşte o mare purtare de grijă, pentru care suntem nespus de recunoscători“, a mărturisit preotul paroh Bogdan Luca.
Evlavia poporului român faţă de Sfânta Parascheva este cunoscută în toată lumea, în multe biserici slujindu-se Privegherea din ajunul hramului Ocrotitoarei Moldovei.
“În fiecare an, savârşim slujba Privegherii la Rateşu Cuzei, la care participă credincioşi şi din satele învecinate. Anul acesta, punem spre închinare veşmântul dăruit nouă de către Înaltpreasfinţitul Teofan“, a adăugat parohul de la Rateşu Cuzei.
Noua biserică din Rateşu Cuzei, închinată “Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”, a fost sfinţită pe 22 iunie 2008, de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, pe atunci, Arhiereu-vicar al Eparhiei Huşilor. Printre activităţile misionar-pastorale şi filantropice ale parohiei, amintim înfiinţarea corului parohial “Prinos de rugă“, care va imprima în viitorul apropiat un CD cu muzică religioasă. La iniţiativa preotului paroh, în fiecare an, de Crăciun, sunt colindaţi bătrânii din parohie. Tot în această perioadă sunt oferite cadouri copiilor de la biserică, din şcolile şi grădiniţele parohiei. De asemenea, parohia organizează anual un pelerinaj pentru 30-40 copii, împreună cu educatorii şi părinţii lor, derulează programe catehetice şi marchează prin manifestări religioase şi culturale diferite zile naţionale.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Episcopia Hușilor susține peste 1.000 de copii de Crăciun

Marți, 18 decembrie, începând cu ora 16, peste 1.000 de copii, proveniți din parohiile rurale …

Gabriel Berca, fostul ministru de interne,eliberat condiționat de Tribunalul Vaslui

Magistraţii Tribunalului Vaslui au decis eliberarea condiţionată a fostului ministru de Interne, Gabriel Berca, condamnat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *