duminică , 27 septembrie 2020, 03:33
Home / Local / Actualitate / Festivalul umorului, fără Ioan Gyuri Pascu

Festivalul umorului, fără Ioan Gyuri Pascu

index
Încă un nume mare din lumea artistică românească a trecut la cele veşnice. Ioan Gyuri Pascu a murit, lăsând în urmă multă durere.
Pe 8 octombrie, vasluienii îl aşteptau la Festivalul umorului “Constantin Tănase”, alături de ceilalţi membri ai trupei “Distractis”, a cărei slogan este “Râdem mai departe!”. De altfel, spectacolul a fost anulat, iar organizatorii au anunţat că vasluienii care au cumpărat bilete special pentru acest eveniment îşi pot recupera banii de la casa de bilete, aflată în centrul oraşului.
“Am aflat cu stupoare că actorul şi prietenul Gyuri nu mai e intre noi. Pe 8 octombrie ar fi trebuit să fie la Vaslui, pentru a face lumea să zâmbească. Dumnezeu să te ierte, Gyuri!”, a scris pe reţelele de socializare Lucian Onciu, organizatorul Galei Teatrelor de Comedie din cadrul Festivalului umorului “Constantin Tănase”.
Actorul şi muzicianul Ioan Gyuri Pascu, născut la 31 august 1961, la Agnita, în judeţul Sibiu, a devenit un prieten al Vasluiului, participând la ediţia inaugurală a Festivalului “Mai cu Folk”, din 2014, eveniment organizat de Primăria Vaslui.
Lumea îl percepe de la Dvertis, unde a abordat în special satiră politică. Însă, a mai jucat în filme de lung metraj, precum „O vară de neuitat” – în regia lui Lucian Pintilie, şi în „Occident” – regizor Cristian Mungiu. A mai jucat în mai multe piese de teatru, precum „Take, Ianke şi Cadîr”, prezent şi la Vaslui, asigurând coloana sonoră pentru o parte din ele. A colaborat cu mai multe posturi de televiziune, printre care TVR1, Antena 1 şi Pro TV. A mai contribuit ca jurnalist sportiv şi comentator de sport, şi a scris mai multe cărţi de spiritualitate şi pentru copii.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Mașină făcută scrum în apropiere de sediul Primăriei Vaslui

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă …

Primarul care a schimbat fața comunei Lipovăț

Primarul PSD al comunei Lipovăț, Valerian Hriscu, este pregătit pentru testul electoral de duminică. Știe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *