marți , 14 august 2018, 21:03
Home / Sport / Contre înainte de meciul cu Turda

Contre înainte de meciul cu Turda

sandu-iacob
Meciul dintre HC Vaslui şi Potaissa Turda s-a jucat şi în afara terenului. Nemulţumit de anumite afirmaţii ale antrenorului vasluian, Sandu Iacob, preşedintele turdenilor, Flaviu Sâsâeac, este decis să sesizeze Comisia de Disciplină a FRH, considerând declaraţiile calomnioase.
“Pofta mare de spectacolul sportiv în ceea ce priveşte Liga Zimbrilor, care este la startul ei pentru ediţia 2016/2017, îmi este brusc curmată, nu neapărat de conţinutul unei afirmaţii calomnioase şi profund jignitoare la adresa FRH, Potaissa Turda şi în mod personal, cât mai ales din cauză că cel care o face este un personaj din familia sportului românesc faţă de care port un imens respect. Ţin să îl anunţ pe Sandu ca demersurile făcute în cadrul Consiliului de Administraţie al FRH privind drepturile de televizare au fost făcute pentru creşterea beneficiilor materiale şi de imagine ale handbalului românesc care profită tuturor, printre care şi HC Vaslui. De aici şi până să arunce cu noroi şi să trezească suspiciunea că Turda va fi favorizată, chiar înainte cu o zi de meciul direct, mi se pare total lipsit de fair-play. Mă văd, în aceste circumstanţe, nevoit sa sesizez Comisia Centrală de Disciplină a FRH spre a analiza cele afirmate de Sandu Iacob şi de a oferi un verdict în acest sens, deşi oricum părerea mea este că această comisie federală s-ar sesiza chiar din oficiu în această împrejurare deosebit de gravă ca şi atingere ce o aduce asupra imaginii FRH”, a spus Flaviu Sâsâeac.
Înaintea meciului cu Turda, Sandu Iacob a declarat că “e un meci complicat. Întâlnim un adversar care joacă de multă vreme împreună. Sunt bine organizaţi. Dovadă că preşedintele Flaviu Sâsâiac a fost de curând felicitat de conducerea Federaţiei pentru modul cum a negociat drepturile TV. Asta înseamnă că se bucură şi de susţinere. Sperăm să prindem o zi foarte bună, pentru a câştiga meciul”.
Este pentru a doua oară când duelul Vaslui-Turda se poartă şi în afara terenului. În urmă cu două sezoane, acelaşi Flaviu Sâsâeac a ieşit în prim plan, când l-a obligat pe medicul ambulanţier, Dan Ungureanu, să prezinte actul de identitate. Deşi era îmbrăcat în hainele profesionale şi avea parafa la dânsul, acesta s-a văzut nevoit să plece până acasă, pentru a prezenta documentul, ajungând cu cinci minute înainte de startul partidei.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Doi vasluieni la Europenele din Croația

Handbaliștii vasluieni Tudor Buguleț și Cătălin Brăescu fac parte din lotul României Under 18 la …

Naționala feminină de futsal, în cantonament la Vaslui

De astăzi și până pe 13 august, la Vaslui se va afla echipa națională de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *