duminică , 23 septembrie 2018, 22:35
Home / Local / Actualitate / „Siguranța ta ,prioritatea noastră !”

„Siguranța ta ,prioritatea noastră !”

index
Poliția Română desfășoară campania de prevenire a faptelor antisociale specifice sezonului estival şi de informare a turiştilor din staţiunea Mamaia şi Constanţa, intitulată ”SIGURANŢA TA, PRIORITATEA NOASTRĂ!”.

În luna iulie a.c., din dispoziția șefului Poliţiei Române, chestor de poliție Bogdan Despescu, a fost lansată campania ”Siguranţa ta, prioritatea noastră!” coordonată de către Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Scopul campaniei este creşterea siguranţei turiştilor din staţiunea Mamaia şi Constanţa, prevenirea faptelor antisociale și informarea turiştilor cu privire la riscurile de a deveni victime ale unor infracțiuni.Pentru prima dată, s-a deschis un Punct de Informare pe plajă, în zona Cleopatra din stațiunea Mamaia, care va funcționa până la finele lunii august. Polițiștii de la prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cei locali și peste 30 de voluntari ai Crucii Roșii, împreună cu ceilalți parteneri, sunt prezenți zilnic în Punctul de Informare și derulează activități pe toată plaja din Mamaia, pentru prevenirea furturilor de pe plajă, din autoturisme și din camerele de hotel.

În cadrul Punctului, fiecare turist poate fi informat cu privire la modalitatea de petrecere a timpului liber în stațiune, în municipiul Constanța, pe litoralul Mării Negre și cu privire la modalitățile de prevenire a victimizării, iar voluntarii Crucii Roșii acordă o asistență medicală minimă, în cazul în care există solicitări. De asemenea, zilnic, polițiștii şi voluntarii patrulează pe plaja din Mamaia, unde oferă informații și flyere preventive turiștilor.
Pentru petrecerea unui Sezon Estival 2016 în siguranță, polițiștii vă recomandă:

Pe litoral sau la munte, indiferent unde vă petreceți vacanța, fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute şi nu vă lăudaţi sau nu vă expuneţi bunurile de valoare, deoarece, printre amabili şi binevoitori puteţi întâlni şi escroci!

Când mergeți la plaja, luaţi cu dumneavoastră sumele strict necesare pentru cumpărături sau plăţi curente!

Nu lăsaţi copiii să se joace nesupravegheați, mai ales în zonele aglomerate!

Învăţaţi-vă copiii că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră!

Când parcați autoturismul, nu lăsaţi în interior genţi sau sacoşe, chiar dacă nu conţin bunuri de valoare, deoarece pot atrage atenţia infractorilor!

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Jandarm din Vaslui, întors dintr-o misiune în Mali

În perioada Septembrie 2016 – Septembrie 2018, maiorul Marian Panfil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi …

Bătrân mort, găsit pe camp

Un bătrân de 73 de ani, din Dodești, a fost găsit decedat pe un câmp …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *