miercuri , 23 septembrie 2020, 20:20
Home / Local / Actualitate / Susţinătorul Festivalului “Constantin Tănase” a plecat la ceruri

Susţinătorul Festivalului “Constantin Tănase” a plecat la ceruri

radu beligan
Lumea teatrului românesc a devine tot mai săracă. Încă un titan a plecat la ceruri. Este vorba despre Radu Beligan, care a decedat la vârsta de 97 de ani.
Amintirile vasluienilor cu marele actor datează încă din anul 1970, devenind unul dintre susţinătorii Festivalului Internaţional de Umor “Constantin Tănase”. Maestrul trebuia să fie prezent la ediţia din acest an cu piesa “Lecţia de violoncel”. Însă, ultima oară a urcat pe scena de la Vaslui în urmă cu patru ani, când primarul Vasile Pavăl i-a oferit o plechetă omagială. El a jucat atunci în piesa “Confesiuni despre viaţă şi artă”.
“A fost un spectacol lectură care a provocat publicului din Vaslui emoţie, a fost ultima sa prezenta în oraşul nostru. Îmi rămâne în minte ca un profesionist cu mare respect pentru publicul şi scena de teatru. Vizibil slăbit fizic îmi aduc aminte de acurateţea nuanţelor din vocea inconfundabilă. A fost o mare onoare pentru mine să-l întâlnesc, să-i vorbesc şi cred ca Radu Beligan este o instituţie în sine, că teatrul românesc îşi va povesti istoria răsplătind nemurirea lui Radu Beligan”, a declarat Lucian Onciu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vaslui şi unul dintre organizatorii Festivalului de Umor de la Vaslui.
La Vaslui, Radu Beligan a demonstrat că umorul încă nu a murit, iar destăinuirile sale au fost o incursiune în cei peste 70 de ani petrecuţi pe scenă. Istorisirile sale au amintit şi de Lucia Sturdza-Bulandra, cea care i-a călăuzit paşii în actorie.
“De la Lucia Sturdza-Bularda am învăţat că, pentru a face meseria de actor, ai nevoie, în primul rând, de o mare sănătate fizică şi morală. Trebuie, vorba lui Maiorescu, <>. Cât priveşte talentul, ea era de părerea lui Chateaubriand, care susţinea că <>”, spunea, în 2012, Radu Beligan.
Cel mai longeviv actor în activitate a istorisit şi despre o serie de nume recunoscute în dramaturgia internaţională, precum Laurence Olivier, Fred Astaire, Shakespeare sau Cehov, însă nu i-a uitat nici pe cei care i-au schimbat definitoriu viaţa, de la Victor Ion Popa, până la Alexandru Giugaru. Radu Beligan a mai mărturisit că şapte dintre cei mai frumoşi ani ai vieţii sale au fost cei de director la Teatrul de Comedie.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Campanie de donare de sânge în Episcopia Hușilor

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, în Episcopia Hușilor, a fost demarată o nouă campanie de …

Zăpodeni, cea mai mare dezvoltare din istoria comunei

Comuna Zăpodeni traversează o adevărată perioadă de înflorire cum nu s-a văzut nici pe timpul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *