luni , 21 septembrie 2020, 11:44
Home / Local / Actualitate / Accidente grave

Accidente grave

index
Polițiștii Biroului Rutier municipal Vaslui au întocmit dosare penale și efectuează cercetări în cazul a două accidente de circulație în urma cărora două persoane au suferit vătămări corporale grave.
Polițiștii au fost sesizați prin serviciul de urgență 112 despre faptul că pe raza satului Buda s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un vehicul cu tracțiune animală și un autoturism.
Un tânăr de 23 de ani, din comuna Oșești conducea autoturismul pe drumul sătesc din satul Buda, comuna Osești, iar din cauza faptului că nu a păstrat o distanță laterală față de un vehicul cu tracțiune animală, condus din sens opus de A. Costache, de 65 de ani, a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului A. Costache a fost proiectat pe partea carosabilă, suferind leziuni. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde a fost diagnosticat cu ,,fractură claviculă și fracturi costale”.
G. Florin a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În aceeași zi, poliţiştii au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui accident pe D.J 244, pe raza satului Gara Banca, comuna Banca.
În timp ce I. Daniel, de 34 de ani, din comuna Banca conducea autoturismul pe D.J 244, pe raza satului Gara Banca a acroșat cu partea stânga a autoturismului un minor, în vârstă de 13 ani, care s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii.
Minorul a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad unde a fost diagnosticat cu „fractură gambă, traumatism cranio-cerebral, contuzie cot drept”.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Seară americană la Festivalul Umorului ”Constantin Tănase”!

Ediția jubiliară a Festivalului Umorului ”Constantin Tănase” Vaslui a avut un moment inedit, oferit de …

Ei sunt cei mai buni creatori de la Concursul de literatură satirico-umoristică!

Biblioteca Județeană ”Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui a organizat festivitatea de premiere a Concursului de literatură …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *