miercuri , 18 iulie 2018, 12:29
Home / Local / Actualitate / “Educaţie Bio” la Ivăneşti

“Educaţie Bio” la Ivăneşti

DSC_0164
Şcoala Gimnazială “Ionel Miron” a fost gazda celei de a treia ediţii a simpozionului naţional “Educaţia Bio”. Conceput pentru a conştientiza cât mai multe persoane de importanţa înţelegerii şi protejării mediului înconjurător, simpozionul şi-a propus să promoveze şi să popularizeze preocupările elevilor şi ale cadrelor didactice în ceea ce priveşte educaţia bioecologică în mediul preuniversitar.
Anul acesta, evenimentul a adus în faţa elevilor şi cadrelor didactice trei nume importante din mediul academician ieşean. Alături de autorităţi, profesori şi oameni ai comunităţii au fost prezenţi academicianul Constantin Toma, profesorul universitar Laurenţiu Şoitu şi iniţiatorul simpozionului, academicianul Ionel Miron.
Primul invitat se află pentru a treia oară oaspete al şcolii Ivăneşti, afirmând că vine de fiecare dată cu plăcere aici. Acesta nu a uitat să îi îndemne pe cei prezenţi să iubească natura, fiindcă ea oferă totul, de la hrană, adăpost, până la frumuseţe şi gingăşie.
Însă, subiectul principal al manifestării a constat în miracolul oferit de iarbă de grâu. De altfel, profesorul Ionel Miron a experimentat cu elevii şcolii creşterea acestei plante, rezultatele fiind prezentate în cadrul simpozionului. Academicianul, originar din Ivăneşti, speră ca de la toamnă să înfiinţeze culturi experimentale la sol, primăria punându-le la dispoziţie o suprafaţă de teren pentru a înfiinţa un asemenea lot.
“Puţini dintre noi ştim cât de miraculoasă este iarba de grâu. Sucul ajută la tratarea multor boli. Mi-aş dori ca peste ani cultivarea ierbii de grâu să fie o activitate importantă în comunitate. Ar fi ceva plăcut să avem la mănăstire un centru de tratament, unde oamenii să vină şi să urmeze curele cu suc din iarbă de grâu”, a spus academicianul Ionel Miron.
A doua secţiune a simpozionului s-a adresat elevilor şi a constat într-un concurs de eseuri, pe tema „Salvaţi planeta”, şi un concurs de desene, fotografii şi colaj, intitulat „Gospodăria ECO”.
DSC_0139DSC_0159

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Tragedie revoltătoare în localitatea Văleni

O fetiță de 2 ani din comuna Văleni a decedat la spital, după ce a …

Valori moldovenești, din patrimoniul UNESCO, expuse la Muzeul vasluian

Miercuri, 18 iulie, de la ora 11, la sala Arta a Muzeului Județean ”Ștefan cel …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *