miercuri , 23 septembrie 2020, 20:42
Home / Sport / Sportivi de nota 10

Sportivi de nota 10

miruna2
Şcoala “Constantin Parfene” Vaslui se laudă cu doi sportivi de nota 10. Este vorba despre Alexandru Brânză şi Miruna Lupaşcu. Cei doi au performat atât la învăţătură, cât şi în sport.
Miruna Lupaşcu nu va uita aşa de curând participarea la Campionatul European de taekwon-do de la Tampere (Finlanda). Componentă a CS “Liga de Est” Vaslui, proaspăta absolventă de gimnaziu şi-a adus aportul în acest an la aurul european obţinut de echipa feminină de junioare a României, în proba de tehnici speciale.
“Mereu am crezut că sportul este un plus care mă ajută şi la învăţătură. Dacă ştii să-ţi dozezi emoţiile la un concurs sportiv, ştii şi la şcoală. Mereu, părinţii m-au îndrumat şi către sport, însă prioritate a rămas învăţământul”, a spus Miruna Lupaşcu.
Alexandru Brânză este proaspăt medaliat cu bronz la Campionatul Naţional de handbal masculin, juniori III. Acesta susţine că a muncit din greu să îmbine cu succes atât şcoala, cât şi sportul de performanţă.
“Am încercat să îmbin cât mai bine, atât sportul, cât şi şcoala. Mi-am organizat cât mai bine timpul, astfel încât să fie bine pe toate planurile. Nu pot renunţat la sport. Nu ştiu dacă aş avea o preferinţă. Cel mai bine ar fi o îmbinare între cele două părţi. Handbalul este pasiunea mea. Este un joc spectaculos, cu multe goluri, şi nu aş da pentru nimic în lumea pentru altceva. Cu siguranţă, voi continua”, a spus Alexandru Brânză.
De remarcat faptul că Miruna Lupaşcu şi Alexandru Brânză au finalizat cei patru ani de gimnaziu cu 10 pe linie.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Șase cluburi sportive primesc finanțări nerambursabile de la CJ Vaslui

Șase entități sportive primesc în acest an finanțări nerambursabile de la Consiliul Județean (CJ) Vaslui. …

Vasluienii Radu Bumbu și Andrei Cumpănă au câștigat Terraqua Open Bistrița la tenis de câmp

Vasluienii Radu Bumbu și Andrei Cumpănă au fost în prim plan la turneul de tenis …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *