luni , 15 octombrie 2018, 23:08
Home / Sport / Vicepreşedinte FRH şi-a dat demisia din funcţie

Vicepreşedinte FRH şi-a dat demisia din funcţie

narcisa lecusanu
Scandalul iscat de Federaţia Română de Handbal (FRH, săptămâna trecută, după ce a schimbat în culise clasamentul play-out-ului, trimiţând HC Vaslui la baraj, în locul lui Minaur, continuă să lase urme. După demisia lui Alin Cârligeanu, fost şef al arbitrilor, a venit rândul Narcisei Lecuşanu, vicepreşedinte FRH, să-şi anunţe demisia din funcţie. pornit de la un regulament neclar – ”Minaur – Vaslui” -”Georgeta Narcisa Lecuşanu, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Handbal din anul 2014, demisionez din funcţie în semn de solidaritate cu propriile convingeri şi cu cei care mi le susţin. Socotesc că evenimentele recente din handbalul românesc mă obligă la acest gest de onoare, mai cu seamă pentru cei care îl aşteaptă, cu satisfacţie, de multă vreme. Întrucât am mizat întotdeauna pe demnitate, pe solidaritate, aleg, solicitând demisia, să nu-i dezamăgesc pe cei care au votat numele Narcisa Lecuşanu în februarie 2014. Căci sportul, în mod special handbalul, reprezintă pentru mine actul de cultură ce poate educa un individ în privinţa fair-play-ului”, se specifică în demisia înaintată către preşedintele FRH, Alexandru Dedu.
În urmă cu câteva zile, Sandu Iacob, antrenor HC Vaslui, a cerut demisia tuturor celor care se fac responsabili de situaţia creată: “Lucrurile acestea sunt urmate în mod normal de demisii de la preşedinte până la toţi membrii Comisiilor. Este clar un sistem care nu funcţionează. Se merge doar prin puterea convingerii!”.
”Demisia Narcisei Lecuşanu este dovada faptului că putem progresa. Ceilalţi am observat, am citit din declaraţiile lor, se disculpă de ce s-a întâmplat, nu e treaba lor. Să-i lase pe alţii a cărui treabă este, dacă nu se simt vizaţi. Important este însă ca regulile să fie mult mai bune, mai clare. şi cu noua conducere a handbalului românesc se fac aceleaşi greşeli ca în trecut, regulile se schimbă în timpul jocului. Anii trec, iar aceleaşi lucruri persistă”, a susţinut Sandu Iacob după demisia Narcisei Lecuşanu.
”Pentru mine, Narcisa Lecuşanu este o mare campioană şi atât. Deciziile ei nu le comentez”, a fost declaraţia făcută de preşedintele FRH, care nu a dorit să dezvolte subiectul acestei demisii spectaculoase.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

O nouă schimbare de lider la liga 4

CSM FC Vaslui este noul lider al ligii a patra, după ce Hușana Huși a …

FCSB U19-Sporting Vaslui 0-1 (0-1)

Sporting Juniorul Vaslui rămâne invincibilă în Liga Elitelor U19 și după etapa a treia. De …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *