duminică , 25 februarie 2018, 19:34
Home / Local / Actualitate / Primarul Vasile Pavăl i-a felicitat pe campionii de la taekwon-do

Primarul Vasile Pavăl i-a felicitat pe campionii de la taekwon-do

taekwondo
Primarul Vasile Pavăl a ţinut să-i felicite pe sportivii şi antrenorii de la CS “Liga de Est” şi CS “Sulsa” Vaslui pentru performanţele obţinute la Campionatul European de taekwondo, contribuind decisiv la clasarea României pe locul doi pe naţiuni.
“Sunt rezultate, care pe mine ca antrenor, mă încântă. Consider că am avut o evoluţie excelentă la Tampere. E pentru prima oară în istoria taekwon-do-ului când România devine vicecampioană europeană pe naţiuni”, a spus Mihai Hondru, preşedinte la CS “Liga de Est” şi antrenor federal.
Edilul Vasluiului nu a rămas indiferent la performanţele sportivilor de la “Liga de Est” şi le-a promis că vor avea toată susţinerea Primăriei şi Consiliului Local pentru prezenţa la următoarele competiţii.
“Sunt alături de d-voastră şi vom încerca să vă susţinem din nou. Felicitări sportivilor pentru noile performanţe. Aţi făcut cinste Vasluiului şi României”, a spus primarul Vasile Pavăl.
La Campionatul European, Marcel Miron a obţinut pentru a noua oară medalia de aur în proba de tehnici speciale.
El a contribuit şi la medaliile de argint obţinute la echipe, în proba de tehnici speciale. Alături de Marcel Miron au mai evoluat şi vasluienii {tefan Frăţian, Alexandru Coroi şi Alin Zaharia.
La individual, Adelina Mihai a devenit vicecampioană europeană la spargeri forţă, feminin, junioare. Ea a mai obţinut o medalie de bronz la luptă, -55 kg, iar cu echipa feminină de tehnici speciale a devenit campioană europeană, alături de Miruna Lupaşcu.
Titlul european l-a mai obţinut şi cu echipa de spargeri forţă, alături de Maria Popa
Tot la juniori, Mircea Hondru a devenit campion european cu echipa la tehnici speciale.
La senioare, Andra Gheţeu este campioană europeană pe echipe, la spargeri forţă, iar la tehnici speciale a obţinut medalia de argint pe echipe.
CS “Sulsa”, prin sportivul Alexandru Filip, pregătit de antrenorul Marius Ionicescu, a impresionat la Europenele de la Tampere, obţinând primul său titlu european, la individual, în proba de tull, juniori.
Vasluianul a avut o contribuţie majoră şi la titlul european pe echipe, juniori, în proba de tehnici speciale.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Acțiuni ale jandarmilor vasluieni

Pe timpul derulării unei acţiuni punctuale pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional, …

Mărțișoarele au avut lipici la Târgul de Primăvară

Cea de-a zecea ediţie a Târgului de primăvară de la Vaslui s-a bucurat de un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *