marți , 14 august 2018, 23:31
Home / Local / Actualitate / Autovehicule furate depistate la Albiţa

Autovehicule furate depistate la Albiţa

DSC_3655
Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Albiţa au depistat două autovehicule marca Mercedes declarate furate de autorităţile din Franţa, respectiv Italia.
La P.T.F. Albiţa/ judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la trecerea frontierei, Ştefan P., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 45 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Franţa.
Existând suspiciuni cu privire la provenienţa autovehiculului, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat din Franţa din data de 03.05.2016.
Cu privire la aspectele constatate, Ştefan P. a declarat că a împrumutat microbuzul de la un conaţional din Franţa şi că nu are cunoştinţă despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de 20.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Vaslui în vederea continuării cercetărilor.
* La sfârşitul săptămânii trecute, tot în P.T.F. Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice, Cătălina N., în vârstă de 36 de ani, din Bacău, conducând un autoturism marca Mercedes Benz SLK200 Kompressor, înmatriculat în Italia.
Existând suspiciuni cu privire la provenienţa autoturismului, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat din Italia.
Cu privire la aspectele constatate, femeia a declarat că autoturismul a fost achiziţionat din Italia, de la o societate de profil, cu suma de 18.000 de euro, de către soţul său şi nu ştia că autoturismul este furat.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 81.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Vaslui în vederea continuării cercetărilor.
DSC_3660

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Greu să fii primar: ”E un post solicitant și obositor!”

Silviu Cătălin Luca, elevul care a câștigat competiția ”Primar pentru o zi”, inițiată de Primăria …

Sute de mâini în aer la concertul trupei Voltaj

Trupa Voltaj a umplut Piața civică a Vasluiului, aproape 10.000 de vasluieni asistând la un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *