vineri , 22 iunie 2018, 09:11
Home / Sport / Victoria, cel mai important obiectiv cu Danubius

Victoria, cel mai important obiectiv cu Danubius

hc vaslui-danubius galati
HC Vaslui încheie turul paly-out-ului pe teren propriu, cu ultima clasată, Danubius Galaţi. Formaţia vasluiană este nevoită să câştige, pe când gălăţenii vin în Polivalenta din Vaslui fără nicio emoţie, fiind matematic retrogradaţi.
Cu toate acestea, tehnicianul Sandu Iacob le cere jucătorilor să fie concentraţi încă din prima secundă, astfel încât să nu apară situaţii neprevăzute, victoria fiind pe primul plan.
„Valoarea ne recomandă ca favoriţi. Însă, trebuie să păstrăm o urmă de modestie şi să ne tratăm cu maximă seriozitate adversarul. Trebuie să luăm în calcul şi neprevăzutul, chiar dacă valoric suntem peste ei. Adversarii au arătat până acum ce pot, nu ne rămâne decât să ne vedem de joc şi să câştigăm”, a spus Sandu Iacob.
Partida va fi arbitrată de cuplul nemţean Ifrim-Ilisei, observator FRH fiind delegat băcăuanul Ioan Ciobanu. Casa de bilete va fi deschisă de la ora 16.
De asemenea, spectatorii sunt aşteptaţi să participe la campania umanitară “Dăruieşte jucării pentru alţi copii”. Fiecare suporter poate dona o jucărie, care va ajunge la preşcolari din grădiniţele vasluiene.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

O nouă ediție a Cupei Vasluiului la automodele

Palatul Copiilor Vaslui organizează în perioada 22-24 iunie cea de-a 24-a ediţie a concursului naţional …

Locul 3 la Ovidiu

Comstar Vaslui a ratat șansa să acceadă în finala Campionatului Național de fotbal U13. Formația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *