joi , 19 iulie 2018, 01:59
Home / Local / Actualitate / Dosare penale pentru alcool

Dosare penale pentru alcool

soferi
Două persoane sunt cercetate de polițiști pentru faptul că s-au deplasat cu autoturisme pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. Pe numele acestora au fost întocmite dosare de cercetare penală.
Polițiștii Biroului Rutier Huși au întocmit dosar penal pe numele lui Ș. Mircea, de 32 ani, din municipiul Iași acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În seara de 19.04.2016, Ș. Mircea a ieșit dintr-o parcare și a pătruns, fără să se asigure, pe șoseaua Huși-Stănilești unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus de S. Adrian, de 42 de ani, din comuna Stănilești. După producerea accidentului Ș. Mircea și-a continuat deplasarea pe strada Huși-Voloșeni, însă după aproximativ 500 de metri a oprit.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că în urma evenimentului au rezultat numai pagube materiale. Ambii conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul alcooltest.
Rezultatul testării lui Ș. Mircea a indicat valoarea de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Huși unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un alt conducător auto care s-a deplasat cu mașina pe drumurile publice deși consumase băuturi alcoolice a fost identificat de raza orașului Negrești.
R. Ion, de 53 de ani, din orașul Negrești, a fost identificat de o patrulă formată din polițiști din cadrul Poliției orașului Negrești și jandarmi în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Bârladului din orașul Negrești.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest din dotare. Rezultatul testării a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile Codului Penal.

Poliţiştii vor sancţiona cu fermitate conducătorii auto care pun în pericol siguranţa lor şi a celorlalţi participanţi la trafic, prin nerespectarea legislaţiei rutiere şi prin inconştienţa de a se urca la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Sergiu Anton este noul șef la Rutieră

Comisarul de poliție Sergiu Anton a contestat nota de la concursul de ocupare a postului …

Punctaje generoase la gradații de merit

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a dat publicităţii lista cu punctajele obţinute de cadrele didactice …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *