marți , 14 august 2018, 23:28
Home / Local / Actualitate / Liber la ajutoare sociale

Liber la ajutoare sociale

ajutoare-ue
Guvernul a adoptat recent un proiect de lege privind venitul minim de incluziune, act normativ care integrează ajutoarele sociale acordate familiilor şi persoanelor singure aflate în dificultate. Practic, sub masca intenţiei de reducere a numărului de săraci, în conformitate cu Strategia Europa 2020, se va încuraja şi mai mult statul cu mâna întinsă către autorităţi. Noul program va fi aplicat abia începând cu 1 aprilie 2018.
Potrivit proiectului de lege, venitul minim garantat, alocaţiile pentru susţinerea familiilor sărace şi ajutoarele pentru încălzire, cele trei tipuri de programe de asistenţă socială care se aplică acum, vor fi unificate în venitul minim de incluziune. Noul mecanism va institui noţiunea de venit net lunar ajustat, reprezentând suma ce revine fiecărui membru al familiei din venitul lunar total, afectată de un anumit indice: 1 (unu) pentru persoane singure sau pentru capul familiei şi 0,5 pentru orice alt membru al familiei.
În ceea ce priveşte viitorii beneficiari vasluieni, de menţionat că, la 1 ianuarie 2016, în întreg judeţul existau 10.903 familii care primeau venit minim garantat, cuprinzând 29.459 de persoane, adică 7,4% din populaţie. Comunele cu cel mai mare număr de asistaţi social sunt Rafaila, Alexandru Vlahuţă, Gârceni, iar cu numărul cel mai mic – Stănileşti, Viişoara şi Pădureni.
Primul tip de sprijin, denumit ajutor de incluziune, va presupune un sprijin financiar variabil, în funcţie de venit. Acesta se va acorda persoanelor sau familiilor care au un venit ajustat pe membru de până la 260 de lei şi figurează în evidenţele oficiale ca fiind în căutarea unui loc de muncă. Fac excepţie de la această condiţionalitate persoanele care asigură creşterea şi îngrijirea unuia sau mai multor copii în vârstă de până la şapte ani sau a unui copil în vârstă de până la 18 ani cu handicap grav sau accentuat, îngrijirea uneia sau mai multor persoane cu handicap grav sau accentuat, a uneia sau mai multe persoane vârstnice dependente, urmează o formă de învăţământ etc.
Mai trebuie spus că pentru aproximativ 230.000 de familii şi persoane singure se va plăti ca sprijin complementar contribuţia de asigurări sociale de sănătate (o altă formă de sprijin care face parte din ajutorul de incluziune), iar pentru 70.000 de familii şi persoane singure se va plăti asigurarea obligatorie pentru locuinţă (şi aceasta inclusă în ajutorul de incluziune).
Al doilea tip de ajutor se referă la sprijinul acordat familiilor cu copii. Pentru familiile cu venit net lunar ajustat de până la 260 de lei, pentru fiecare copil se vor acorda 107 lei (maximum 428 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii) în cazul familiei biparentale sau câte 120 de lei (maximum 480 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii) în cazul familiilor monoparentale. Pentru venituri cuprinse între 260 şi 600 de lei, ajutorul va fi de 85 de lei pentru fiecare copil (maximum 340 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii) în cazul familiilor biparentale sau de 100 de lei pentru fiecare copil (maximum 400 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii) în cazul familiilor monoparentale. Acordarea acestui tip de sprijin va fi condiţionată de frecventarea cursurilor. În caz contrar, ajutorul se va reduce proporţional cu numărul de absenţe.
Al treilea tip de ajutor care face parte din venitul minim de incluziune este suplimentul pentru locuire – ajutorul pentru încălzirea locuinţei. Acesta se va acorda diferenţiat, în funcţie de tipul de combustibil utilizat: energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri. Vor primi acest ajutor familiile care au venit net ajustat de până la 600 de lei pe lună. În medie, cei care se încălzesc cu lemne vor primi câte 64 de lei pe lună (în perioada rece), cei care se încălzesc cu gaze – 182 de lei pe lună, cei care folosesc energia electrică – 156 de lei, iar cei care sunt racordaţi la sistemul centralizat de distribuţie a energiei termice – 178 de lei.
Pentru acordarea venitului minim de incluziune, cererile, declaraţiile şi documentele se vor depune la primărie. Analiza, verificarea şi calcularea drepturilor se fac la nivelul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Greu să fii primar: ”E un post solicitant și obositor!”

Silviu Cătălin Luca, elevul care a câștigat competiția ”Primar pentru o zi”, inițiată de Primăria …

Sute de mâini în aer la concertul trupei Voltaj

Trupa Voltaj a umplut Piața civică a Vasluiului, aproape 10.000 de vasluieni asistând la un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *