duminică , 16 decembrie 2018, 10:08
Home / Local / Învăţămant / Lista şcolilor particulare acreditate din judeţ

Lista şcolilor particulare acreditate din judeţ

Invatamant
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a publicat pe site-ul oficial, la cererea Ministerului Educaţiei, lista unităţilor de învăţământ preuniversitar particulare, autorizate şi acreditate din judeţ.
Astfel, în judeţul vaslui sunt şapte şcoli şi grădiniţe particulare acreditate sau autorizate.
Este vorba despre Şcoala Postliceală FEG Education Vaslui şi Bârlad, Şcoala Postliceală “Manolache Costache Epureanu” Bârlad, Şcoala Postliceală Sanitară “Mihai Ralea” Huşi, Liceul “Radu Miron” Vaslui, Liceul “Nicolae Iorga” Bârlad şi Grădiniţa “Castelul copiilor” Vaslui.
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) a solicitat inspectoratelor şcolare să asigure informarea părinţilor cu privire la lista actualizată a unităţilor de învăţământ preuniversitar particular acreditate/autorizate din fiecare judeţ şi din Capitală.
În acest sens, inspectoratele şcolare vor colabora cu Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) pentru a furniza o imagine la zi a acestor informaţii.
Lista a fost elaborată într-un format accesibil publicului larg şi a fost afişată atât la avizierul ISJ, cât şi pe site.
Inspectoratul şcolar va disemina sistematic şi cât mai activ aceste informaţii, astfel încât părinţii să aleagă în cunoştinţă de cauză o unitate de învăţământ preuniversitar acreditată/autorizată şi să aibă toate datele necesare în legătură cu statutul acestor şcoli.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Autoritățile sanitare sunt în alertă

Autoritățile sanitare din județ au demarat o amplă anchetă, după ce pe o rețea de …

Persoana cazuta in subsolul unui bloc

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Vaslui si Serviciul de Ambulanta Vaslui au intervenit la scoaterea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *