miercuri , 30 septembrie 2020, 17:16
Home / Local / Învăţămant / Calificaţi la două olimpiade naţionale

Calificaţi la două olimpiade naţionale

8087323
Trei elevi de la Liceul “Mihail Kogălniceanu” (LMK) Vaslui au bifat o dublă performanţă, aceştia calificându-se la câte două olimpiade naţionale, competiţii organizate sub egida Ministerului Educaţiei.
Cecilia Mariciuc, Andrei Bordeianu şi Vlad Sîmbotin au dovedit că pot excela nu doar la una, ci la două discipline şcolare
Au dedicat până acum multe săptămâni studiului, au trecut de emoţiile fazelor judeţene ale olimpiadelor şi nu îndrăznesc deocamdată să viseze la vacanţe, zile libere sau la “şcoala altfel”, ştiind că performanţa la un nivel înalt presupune o serie de sacrificii.
O parte dintre ei sunt deja familiarizaţi cu aceste competiţii de nivel înalt, din ecuaţia reuşitei lor nelipsind munca, perseverenţa şi ambiţia.
Se remarcă prin seriozitate şi interes pentru propria formare. Toţi au un numitor comun: biologia. Profesoara Geanina Romaşcu este cea mai fericită, având trei elevi calificaţi la etapa naţională.
Andrei Bordeianu este în clasa a noua şi speră să dea lovitura şi la fizică, unde este calificat la etapa naţională. Îndrumător îi este profesorul Cătălin Ignat.
Cecilia Mariciuc mai reprezintă Vasluiul la informatică, unde o are ca profesoară îndrumătoare pe Florica Ciurescu.
Cel mai experimentat dintre ei este Vlad Sîmbotin, calificat şi la Ştiinţele Pământului, profesor îndrumător fiindu-i Adriana Ciupercescu.
Anul trecut, elevul de la LMK a fost cooptat în lotul naţional atât la biologie, cât şi la Ştiinţele Pământului, unde a obţinut medalia de aur la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Cod Roșu de inundații în județul Vaslui!

Județul Vaslui se află sub avertizare COD ROȘU de inundații, până la ora 15:00. Ca …

S-a stins din viață profesorul Dan Ravaru!

Omul de cultură, neobositul publicist, pasionatul folclorist DAN RAVARU a plecat pe drumul fără întoarcere …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *