duminică , 17 decembrie 2017, 19:33
Home / Local / Economie / Pe 25 martie are loc a treia ediţie a Conferinţei Afaceri.ro la Vaslui

Pe 25 martie are loc a treia ediţie a Conferinţei Afaceri.ro la Vaslui

index
Conferinta Afaceri.ro Vaslui- eveniment cu şi despre antreprenori- se va desfăşura pe data de 25 martie 2016, la hotel Vaslui, în imediata vecinătate a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură, începând cu ora 09:00.Conferinţa va reuni importanţi reprezentanţi ai instituţiilor publice locale, Instituţia Prefectului Judeţului Vaslui, Consiliul Judeţean Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, dar şi specialişti cu experienţă din domeniile: legislatie, finanţări, economie socială, marketing şi media. Organizatorii conferintei sunt: Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vaslui, Arhipelago, Asociaţia pentru Promovarea Economiei Cunoaşterii.
Conferinţele Afaceri.ro furnizează informaţii practice despre oportunităţi de investiţii si modalităţi de dezvoltare a afacerilor, marketingul secolului XXI şi idei de aplicat în propria afacere, oportunităţi de finanţare clasice şi alternative, firme inovative si start-up-uri, solutii IT de productivitate.
Evenimentul de la Vaslui pune în prim plan tematici care vin în întâmpinarea nevoilor mediului de afaceri din judeţ şi din întreaga regiune: surse de finanţare pentru IMM-uri, noile finanţări active 2014 – 2020, noile reglementări legislative fiscale şi pentru situatii de urgenţă, instrumente de promovare care facilitează internaţionalizarea afacerilor şi găsirea de parteneri pentru proiecte de dezvoltare, soluţii online pentru vânzări şi marketing. În secţiunea Networking Business Game a conferinţei va fi creat contextul interacţiunii între antreprenori din mai multe domenii, participanţi din Vaslui, alte judeţe ale Regiunii NE, Republica Moldova ceea ce va facilita accesul la idei şi soluţii noi, contacte şi parteneriate şi implicit inspiraţie pentru dezvoltarea afacerilor.
Printre speakerii evenimentului se regăsesc nume importante din instituţii publice locale şi naţionale, Ionel Constantin- Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vaslui şi Preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Regiunii 1 Nord-Est, Dana Ghineţ- manager Access Project Investments, soluţii strategice pentru afaceri- cu o experienţă de 11 ani în coordonarea serviciului de scriere şi implementare de proiecte cu finanţare nerambursabilă, Marius Alexa (CEO Arhipelago, fondator al portalului Finantare.ro; organizeaza evenimente internaţionale de afaceri la Viena, Oslo, Munchen, New-Delhi, Shanghai şi Beijing, Cracovia, creind retele nationale de intreprinzatori si companii), Gabriela Coman (Coordonator Incubator de Afaceri), Cătălin Narcis Tăbăcaru (Director executiv, Oficiul Teritorial pentru IMM-uri şi Cooperaţie Iasi), Flaviu Manea (Administrator, Icons-Port SRL), Valentin Burlacu (Fondator Rofilco), Valentin Nechita (Expert, Consulting Evaluări), Carmen Manea (Vicepresedinte Antreprenoriat, JCI).

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Accident feroviar grav la Rosiesti

Un accident grav s-a petrecut in urma cu cateva minute in zona Roșiești Gara, la …

Corala Fantasia l-a colindat pe Episcopul Ignatie

Fantasia a susținut în această seară un concert de colinde în Catedrala Episcopală de la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *