vineri , 18 septembrie 2020, 09:47
Home / Local / Învăţămant / Olimpicii de la Fizică

Olimpicii de la Fizică

Liceul “Mihail Kogălniceanu” (LMK) bifează noi performanţe pentru învăţământul vasluian. Instituţia liceală are 4 din cei 11 elevi calificaţi la etapa naţională a Olimpiadei de fizică. Trei dintre aceştia sunt elevii profesorului Cătălin Ignat. El este performerul acestui an, fiind dascălul cu cei mai mulţi elevi calificaţi la etapa naţională.

La clasa a IX-a, cel mai bun elev din judeţ a fost Andrei Bordeianu, un familiarizat a fazei naţionale la fizică, unde anul trecut a obţinut medalia de bronz.
Profesorul Cătălin Ignat mai are un reprezentant la clasa a XI-a, prin Bogdan Palanici, iar la clasa a XII-a, cea mai bună din judeţ a fost Mădălina Tudorache. În aceste zile, viitoarea absolventă a LMK a susţinut admitere la vestita universitate londoneză, Imperial College.
“Sunt trei elevi foarte bune, care se pregătesc foarte bine şi în care îmi pun mari speranţe. Am încredere că vor reuşi la etapa naţională. Îi felicit pentru rezultatele de la etapa judeţeană. Sunt copii foarte buni, serioşi şi care vor reprezenta cu cinste liceul şi Vasluiul în plan naţional”, a declarat Cătălin Ignat.
Cel de-al patrulea reprezentant al LMK este Andrei Bogos, elev în clasa a şasea, având ca îndrumătoare pe profesoara Dyana Cruceanu.
De la Vaslui mai merg la etapa naţională a Olimpiadei de fizică elevii Alin Constantin Sava, de la Şcoala “Alexandra Nechita”, şi Ionuţ Trifan, de la Şcoala “Vtefan cel Mare”. Ambii sunt elevi în clasa a şaptea. Primul este pregătit de profesoara Dyana Cruceanu, iar al doilea o are ca profesoară îndrumătoare pe Elena Bădărău.

Vezi şi

A fost inaugurat Centrul Comunitar Integrat de la Huși

Astăzi, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, a participat la inaugurarea Centrului Comunitar Integrat …

Incendii de vegetaţie uscată în două zone limitrofe ale municipiului Vaslui

Două incendii de vegetaţie uscată au izbucnit, miercuri, în două zone limitrofe ale municipiului Vaslui, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *